Descrierea generala a etapelor de dezvoltare ale copilului

Spre deosebire de parerea anumitor psihologi, care sunt de parere ca dezvoltarea, cresterea si invatarea apar intr-un continuum linear de la nastere, pana la varsta de adult, Maria Montessori considera ca invatarea pentru copii si tineri apare in valuri. Aceasta vedere cosmica, aceasta intelegere a naturii ciclice si de nerepetat a anotimpurilor de dezvoltare a vietii, reprezinta una dintre cele mai deosebite caracteristici ale metodei de educatie alternativa Montessori.

Dupa ani intregi de observare, Montessori a ajuns la concluzia ca exista patru etape distincte de dezvoltare pe care copiii le parcurg in drumul lor spre adolescenta: 0-6, 6-12, 12-18 si 18-24 (Maria Montessori a prezentat ideea celor „Patru Etape de Educatie” printr-o prelegere tinuta in 1938 la cel de-al saptelea Congres International Montessori).  In fiecare dintre aceste etape, considera ea, copiii si tinerii sunt atrasi de abilitati si activitati diferite. Atunci cand li se da posibilitatea sa exploreze si sa practice aceste abilitati, copiii fac progrese extraordinare si se dezvolta in acord cu natura si talentele originale lor.

Dezvoltarea este intensa la inceput, se consolideaza si se solidifica spre sfarsit. Prima si a treia etapa sunt perioade de creatie intensa, in timp ce a doua si a patra etapa sunt perioade calme de consolidare. Cheia acestor patru etape de dezvoltare este nevoia individului de independenta. Acest lucru este exprimat diferit, in functie de etapa.

Fiecare etapa dureaza aproximativ 6 ani si are caracteristici proprii.

Va invitam sa consultati detalii despre fiecare etapa de dezvoltare astfel: