Furia si agresivitatea la copilul mic
Cum sa le gestionam?

Nu de putine ori auzim parinti, bunici sau educatori care nu stiu ce sa faca în legatura cu comportamentul copiilor, cu faptul ca acestia musca, lovesc, se îmbrâncesc, ciupesc, zgârie sau jignesc, de cele mai multe ori fara vreun motiv aparent (dar de foarte multe ori cu un motiv întemeiat). În foarte multe situatii, un astfel de  copil primeste eticheta de “obraznic”, “neascultator”, “violent”, “agresiv”, “rebel” fiind mustrat sau pedepsit de catre adultii din jur pentru acest tip de comportament. Toate acestea se rotesc în jurul unui cerc vicios în care copilul îsi exprima furia, nemultumirea asa cum poate el mai bine iar adultul în loc sa încerce sa înteleaga cauza comportamentului si sa ofere copilului un model pozitiv de a-si exprima sentimentele, îl pedepseste, critica sau chiar agreseaza, la rândul sau, pe cel mic.

Cum putem ajuta un copil cu comportament agresiv
Copilului mic îi lipseste abilitatea de a face fata mediului care îi provoaca sentimente puternice de furie, nestiind cum sa gestioneze aceste sentimente. Drept urmare, el are nevoie de întelegere si de un model de comportament din partea adultului. Este nevoie ca adultul sa înteleaga ca în spatele furiei se afla de cele mai multe ori îngropate sentimente de teama, frica, durere si suferinta. El poate încerca sa afle ce anume  determina acest comportament al copilului, îl înfurie pe copil si l-a determinat sa fie agresiv, prin calm, rabdare si disponibilitate.

Copilul are nevoie de ajutorul si sprijinul adultului pentru a putea întelege si face fata sentimentelor care îl coplesesc. Daca copilului îi este greu sa se exprime verbal, sa vorbeasca despre ceea ce se întampla în sufletul lui, i se pot oferi alternative practice pentru a-si exprima sentimentele si pentru a se detensiona si relaxa.

Recomandari pentru parinti 
Câteva metode practice de a incuraja copilul sa se exprime si sa îsi gestioneze emotiile pot fi:
* încurajarea copilului de a comunica ceea ce simte, ajutându-l sa deprinda limbajul emotiilor prin numirea acestora ori de câte ori este posibil (fericire, furie, frica, tristete, rusine etc.);

* oferirea de catre adult a unor explicatii clare în legatura cu ce anume se asteapta de la copil (reguli/limite/conventii) în anumite situatii;

* evitarea criticii, a pedepsirii copilului sau a izolarii acestuia. Este important ca pe durata unei crize de furie/tantrum parintele sa ramâna în apropierea copilului, sa îl opreasca din a se lovi pe sine sau pe altii si sa îl ajute sa se linisteasca, sa îl asigure ca este lânga el fara a fi intruziv, lasând spatiu copilului daca acesta are nevoie.

* acceptarea sentimentelor copilului, descurajarea comportamentelor nedezirabile, agresive, distructive prin diferentierea emotiei/ sentimentului de comportament/actiune (furia este o emotie naturala, normala, pe când a se lovi pe sine, pe altcineva, a jigni si a distruge sunt actiuni descurajate, dezaprobate);

* desenul (desenarea starii din acel moment, a sentimentelor), modelajul, colajul, pictura sau orice l-ar ajuta pe copil sa exprime într-o maniera creativa ceea ce simte;

* dansul si miscarea;

* jocuri de rol, jocuri cu papusi sau alte jucarii pe tematica furiei/povestea unui personaj care se înfuria des etc.

* tehnici de relaxare si/sau meditatie;

* povesti terapeutice si lecturi tematice despre emotii;

* exercitii de respiratie.

Pentru exprimarea furiei, copilului i se pot oferi diferite modalitati precum: sa loveasca o perna/minge, sa rupa o hartie în bucati, sa mototoleasca hârtia, activitati sportive (sa alerge, sa sara în aer miscând bratele si picioarele etc.) si nu numai. Acestea sunt doar câteva alternative prin care copilul se poate exterioriza si detensiona  într-o maniera nonviolenta, în care nu se poate rani pe sine sau pe ceilalti.

Dupa ce copilul s-a linistit, este important ca adultul sa abordeze ceea ce s-a întâmplat, sa discute cu copilul despre emotiile sale, ce a declansat starea respectiva, cum s-a simtit fiecare, ce altceva ar putea face copilul pe viitor într-o situatie similara si consecintele anumitor comportamente (descurajarea comportamentelor agresive). De asemenea, adultul poate încuraja copilul la un joc de rol având ca subiect situatia în care copilul a avut un comportament agresiv, astfel încât acesta sa înteleaga emotiile si gândurile care au dus la acel comportament si sa descopere si alte modalitati de actiune într-o asemenea situatie, sa experimenteze noi roluri si sa gaseasca o solutie benefica de a face fata.

De foarte multe ori, plânsul are un efect de descarcare si de vindecare si, în astfel de momente, este important ca parintele sa fie aproape de copil, sa îl asigure de prezenta sa, evitând separarea sau izolarea lui. Uneori, parintii folosesc distragerea atentiei copilului când acesta este suparat sau furios. Distragându-i frecvent atentia în astfel de momente, emotiile copilului nu vor fi exprimate si descarcate, existând riscul ca, la un moment dat, aparent fara motiv sa izbucneasca într-o criza de plâns sau tantrum.

Este important sa se înteleaga si sa se accepte faptul ca furia face parte din noi, fiind un sentiment normal, natural si sincer. Este sanatos ca un copil sa îsi poata exprima furia în mod constructiv si sa ajunga sa o gestioneze, dobândind astfel un mai mare autocontrol si încredere în sine.

 © 2016 Adelina Rotaru, psiholog Montessano All Rights Reserved