E mult, foarte mult de atunci. Pe vremea aceea era stăpân pe tot Cerul şi Pământul un zeu foarte puternic. Înainte de a-și da ultima suflare, zeul a împarţit lumea între cei trei copii pe care îi avea și alți zei mai mici. Fetei, pe care o chema Amaterasu, îi dădu Soarele, băiatului mai mare, numit Susanoo, îi dărui Marea, iar celui mic, îi dădu Luna, fiindcă era de pe atunci o fire liniştită, iar chipul lui blând se poate vedea şi azi când e lună plină. Amaterasu a fost fericită cu alegerea părintelui său și și-a numaidecât împărăţia în primire, bucuroasă că poate face atâta bine oamenilor, animalelor şi plantelor, cu căldura şi lumină Soarelui. Însă Susanoo nu a fost deloc mulţumit cu moştenirea primită.

– Eu stau într-un loc umed şi rece, în timp ce soră-mea se răsfăţa în cer, la căldură și lumina?

De năcaz, s-a repezit pe Cer, a dat buzna în odaia frumoasă dinăuntrul Soarelui, unde surioara lui învăţa să ţeasă pânză în fire de aur, și s-a năpustit pe gherghefuri şi pe război stricându-le. Amaterasu, supărată, fugi şi se ascunse într-o peşteră în munți, dar, cum se închise în peşteră, cum se cufundă toată lumea în întuneric beznă, căci ea era Zeiţa Soarelui și dacă lipsea de pe cer, lumea rămânea în întuneric, luminată doar de Luna din împărăția fratelui sau mai mic. Ceilalți zei care împărățeau în lume și-au dat seama că trebuie să o aducă înapoi pe cer, înainte că toate plantele să se ofilească, iar animalele și oamenii să moară de foame. Ce să facă ei, ca să aducă iarăşi lumină pe lume? Şi-au amintit că Amaterasu era din fire tare curioasă, dar și tare mândră așa că au rugat o altă zeiţa să danseze în fața peşterii unde se ascunsese Amaterasu, iar în jurul dănţuitoarei, ceilalţi zei au început să cânte şi să râdă. Când a auzit atâta zgomot. Amaterasu, curioasă, a dat puțin la o parte placa de lemn cu care acoperise gura peșterii, că să vadă ce se întâmplă afară. Zeii, care atâta aşteptau, i-au pus în faţă o oglindă mare şi i-au strigat:

– Uită-te aici, la această nouă zeiţă, mai frumoasă decât tine!

Amaterasu, care vedea pentru prima oară o oglindă, nu şi-a închipuit că ceea ce privea ea acolo nu era altceva decât chipul ei răsfrânt în oglindă. Cum se putea să fie o alta zeiță mai frumoasa că ea? Şi, din ce în ce mai intrigată, a ieşit cu totul afară. Atunci, un zeu voinic, care aștepta la gura peşterii cu un bolovan uriaș în brațe, a astupat repede intrarea, că să nu mai poată intra înapoi. Amaterasu și-a dat seama că ce privea ea era chiar imaginea ei în oglinda și, amuzată, a uitat de supărare și a început și ea să danseze și să cânte și în scurt timp s-a reîntors pe cer, iar lucrurile au revenit la normal pe Pământ.

De teamă să nu mai facă vreo poznă, zeii l-au pedepsit pe fratele ei cel mare, dându-l afară din lumea zeilor. Bietul Susanoo, izgonit, a fost silit să coboare pe Pământ unde a fost de atunci cunoscut drept un zeu tare sucit, când bun și viteaz, când despot și distrugător.

Această povestire va fi inclusă în Caietul de Benzi desenate 2020-2021 al Școlii primare Montessano, ca lectură opțională la prima epocă studiată- Nașterea Universului 

Cristiana Bălăceanu, august, 2020

Ispirație de pe www. Ecursuri.ro