Seligman, M. – “ Optimismul se învață”, București, Editura Humanitas  (2004)

La final de an, am ales să scriu despre această carte pentru că mi-a atras atenția printre numeroasele titluri despre fericire din bibliografia propusă învățătorilor în formare.  Fericirea este un concept care ne preocupă de multa vreme, astfel că am citit de-a lungul timpului numeroase păreri și “rețete” de fericire, care mai simple, care mai complexe, deci, cel puțin pentru moment, subiectul nu mă mai atrage. Recunosc că a fost greu să aleg intre Optimism și The Cyber Effect. La o prima vedere, cel din urma ar fi mai de actualitate în aceasta perioadă, însă m-am gândit că tocmai perioada pe care o traversam justifică alegerea unui titlu optimist.

“ Optimismul se învăță”a fost scrisă acum 30 de ani în SUA, astfel că de atunci și până acum s-au mai făcut progrese în domeniile expuse. Chiar dacă această carte a fost scrisă acum 3 decenii, iar psihologia americanilor diferă de cea a europenilor și mai ales de cea a europenilor din fostele țări comuniste, am găsit idei utile și interesante. La un moment dat, chiar face referire la țările ex-comuniste, spunând că modul în care acestea vor alege să își modifice gândirea după câștigarea libertății și a democrației va face o mare diferență, și, iată că la 30 de ani distanță, avem prilejul să observăm că Seligman a avut dreptate. Trebuie să mai menționez și faptul că, în calitate de fan SF, referința la psihoistorie și la Asimov mi-a sporit interesul față de această carte.

Seligman explică cum poți învăța să fii optimist și că depresia se poate preveni și vindeca. Cea mai utilă idee mi s-a părut aceea că pentru a reuși, pe lângă talent și dorință este nevoie și de optimism. Seligman a demonstrat cu ajutorul unui experiment inovativ la acea vreme că oamenii optimiști au șanse mult mai mari să aibă succes pentru că au stima de sine crescută, au un nivel mai ridicat de speranță și considerea eșecul un accident după care îți revii repede și încerci din nou, până când ajungi la rezultatul dorit. Practic, optimiștii consideră succesul ca fiind starea normală a lucrurilor, iar eșecul doar o scurtă deviere de la ruta către succes, un accident minor, din care învață ce e de învățat, după care se repun pe traiectoria corectă și continuă drumul către succes.

Așa cum am menționat deja, această viziune despre viață le este de folos optimiștilor în majoritatea domeniilor, de la școală, sport, viață personală, până la sănătate. Cu ajutorul colaboratorilor săi, Seligman a demonstrat că optimiștii au o sănătate mai bună, că sunt mai feriți de depresii și că sunt mai populari. Și, deloc surprinzător, optimiștii se formează din copilărie. Seligman explică în cartea sa că optimismul sau pesimismul se învață până la vârstă de 8 ani de la persoana care are grijă de copil, de regulă de la mama – Moms around the world, no pressure J

Un concept interesant care apare ca bază a optimismului este lipsa sentimentului de neajutorare, adică, pe lângă faptul că este important ca adultul care are grijă de copil să fie optimist, este la fel de important să nu îi confere copilului un sentiment de neajutorare. Acest sentiment apare atunci când copilul simte că nu are control asupra lucrurilor, că orice ar face rezultatul este același.

În plus, tipul de critică care i se aduce copilului este de asemeena important. Seligman demonstrează în cartea sa că femeile au o mai mare predispoziție către depresii, chiar dacă fetele până la vârsta adolescenței sunt mai optimiste decât băieții, tocmai din cauza criticilor primite în copilărie. Dacă tipul de critică este general, atunci sabotează optimismul. “Niciodată nu ai temele complete”, “vorbesc la pereți cu tine”, “poți să fii și tu liniștită vreodată?” sunt exemple de critică generală. Critica este constructivă dacă este descriptivă și specifică, de exemplu ”tema aceasta nu este completă”, “observ că acum nu ești atentă”, “în momentul ăsta ești un pic cam agitat”.

Pentru a putea folosi sfaturile din a doua parte a cărții, Seligman propune teste specfice de măsurare a optimismului și a depresiei la adulți și copii. Testele mi s-au părut interesante, un pic cam dificil de aplicat la copii, însă o activitate interesantă pentru un cuplu de exemplu.

Pesimismul nu este numai negativ, exista domenii în care este chiar de dorit să fii moderat pesimist, cum ar fi managementul, contabilitatea, protecția muncii etc. Pesimismul ne ajută să vedem lucrurile exact așa cum sunt și să evaluam corect riscurile. Seligman oferă soluții concrete pentru a scăpa de gândurile pesimiste care ne sabotează: fie îți distragi atenția, notezi gândul și te hotărăști când să revii asupra lui, fie te avânți într-o dezbătare cu tine însuți, căutând probe și alternative și demontând astfel gândul pesimist, această variantă din urmă având rezultate mai bune pe termen lung.

Tacticile lui Seligman pot fi de folos pentru a scăpa de obiceiul ruminației, care se pare că este specific femeilor. Ruminația gândurilor negative, pe lângă faptul că mănâncă timp prețios, scade șansele de a găsi o soluție și diminuează calitatea vieții.

Contează și tipul de critici și observații pe care le facem și mai ales, dacă ceea ce spunem este util și folositor în acel moment. Seligman punctează că, deși ai dreptate, nu e nevoie să îți expui punctul de vedere de fiecare dată dacă nu aduce niciun beneficiu la momentul respectiv, remarcând că multe dintre certurile dintre părinți au loc pe subiecte mărunte, doar de dragul de a avea dreptate – certurile dintre părinți și divorțul fiind, conform autorului, cauza numărul 1 a depresiei la copii.  Sau, cum spunem noi românii, nu merită să mori cu dreptatea în mână.

Așadar, dacă mai aveam nevoie de o dovadă a faptului că cei mici fac ce văd la noi adulții și nu ce le spunem să facă, cartea lui Seligman este aceea. Practic, depinde de părinți și în special de mame, să crească copii echilibrați și viitori adulți de succes. Cu atât mai mult când acel părinte este și dascăl și este deci model pentru câteva sute de copii, nu doar pentru proprii copii.

Din această perspectivă, cartea lui Seligman poate fi folosită și în clasă, nu doar în viața personală. Iată doar câteva idei care se pot aplica:

1.         Obervațiile dascălului trebuie să fie descriptive, neutre și specifice. De exemplu “Mihai, vorbești încontinuu cu colegul de banca, deaceea niciodată nu înțelegi nimic din ce explic” se poate înlocui cu “Atunci când am explicat această teoremă, vorbeai cu colegul tău. Voi relua explicația și te rog să fii atent.” Sau în loc de “ești mereu cu capul în nori” putem spune “observ că nu ești atent acum”.

2.         Testele de optimism pot fi date și copiilor peste 8 ani și pot fi introduse sub formă de joc. Putem spune “Am găsit într-o carte un joc interesant despre optimism și pesimism. Haideți să îl jucăm împreună. Nu există răspunsuri greșite. Imaginați-vă că vă aflați în povestea descrisă la fiecare punct și dați răspunsul care vi se potrivește. Îl vom face împreună.” Dacă copiii încă nu știu să citească foarte bine sau nu înțeleg sensul unor cuvinte, le putem citi noi testul și le explicăm cuvintele pe parcurs.

3.         Dacă copiii sunt mai mari, să zicem între 12 – 15 ani, putem concepe un joc în care copiii pot descoperi pe baza afirmațiilor făcute de oameni publici pe care îi știu sau îi preferă (președinți, cântăreți, sportivi etc.) dacă aceștia sunt optimiști sau pesimiști. De exemplu, putem lua ultimele declarații făcute de un sportiv celebru după un meci pe care l-a pierdut pentru a vedea dacă este un om optimist sau unul pesimist.

4.         Îi puntem învăța și pe copii ABCDE-ul : problema, credința, consecința, disputa și energia. Care este problema, ce cred eu despre asta, care este consecința care deriva de aici, cum pot disputa problema și ce energie rezultă după dispută?

Putem alege la dirigenție cazuri concrete sau cazuri ipotetice, în care copiii să lucreze individual sau în echipă. De exemplu: “Profesorul de sport a țipat la mine, sunt varză la sport! Nu o să mai joc niciodată fotbal. ” Chiar ești varză? Care sunt dovezile în acest sens? Care sunt dovezile care contrazic această afirmație/ Care sunt alternativele? Poate profesorul avea o zi proastă? Oare asta este felul lui de a fi? Tipa la țoață lumea ? Cum era ziua ta? Erai rănit? Erai bolnav? Aveai o zi proastă? Să analizăm răspunsurile și noua energie ce derivă din această dispută.

Astfel de dispute se pot face individual, în scris sau oral, sau în echipe – un copil emite problema, credința și consecința, iar celalat / ceilalți vin cu întrebările pentru dovezi/alternative, iar la final copilul care a emis problema susține noua consecință și energia care derivă din ea.

5.Ca dascăli, ne putem schimba modul explicativ, astfel încât să devenim un model optimist pentru copii. Vom evita generalizările, internalizarea și vom observa evenimentele negative ca pe ceva ce se întâmplă, din care se poate învăța, dar care nu ne impidica să ne urmărim țelul. De exemplu: “ aici și aici ai depășit conturul, poți colora mai lent când te apropii de margini sau poți folosi un creion care se poate șterge, astfel încât să iasă ca aici și aici. Mai ai încă puțin de lucru, iar exersând vei reuși să colorezi fară să mai depășești. “

6.         Putem implica copiii în evenimente de binefacere. Seligman susține că a-i ajuta pe ceilalți, specific, ne face bine. Nu să donăm unor asociații, ci să ajutăm concret, să îi cunoaștem pe oamenii care au nevoie de ajutor și să le oferim ceea ce le trebuie. Astfel de acțiuni pot avea loc la școală sau la diverse fundații. Se pot înfrăți școli între ele, se pot face deplasări în locuri defavorizate, copiii își pot face câte un prieten într-un sat sărac căruia să îi scrie, pe care să îl ajute cu școala, căruia să îi facă un cadou de sărbători.

7.         Dacă copiii admiră un sportiv sau un personaj  îi pot scrie un email/scrisoare admirativă. De asemenea, pot scrie emailuri/scrisori critice unor personaje mârșave din realitate sau din textele pe care le citesc/filmele văzute.

8.         Vorbiți copiilor despe Creator, conștiință colectivă și Bine suprem. Așa cum spune și Seligman, viață dedicată eului este una măruntă.

În încheiere, aș puncta din nou ideea neajutorării. Copiii, ca și adulții, trebuie să știe că pot face o diferență prin acțiunile lor și că, chiar dacă se va întâmpla să se simtă pesimiști sau depresivi la un moment dat, este în regulă, acest lucru poate fi schimbat. Este important să fii conectat cu ceea ce simți, crezi, gândești și să știi că poți schimba asta în orice moment, dacă vrei. Calea de mijloc este câștigătoare și în acest caz, sau, așa cum o numește Seligman în încheierea cărții sale – optimismul flexibil.

La mulți ani!

Cristiana Bălăceanu

Coorodonator Comunicare Montessano și Profesor Limba Engleză Cambridge

Decembrie 2020