Oamenii s-au obișnuit să se plângă: sistemul educațional din Romania e la pământ, sistemul sanitar la fel, muzica nu mai e ce-a fost, mâncarea nu mai are gust…După vizionarea filmului Educația contează,  mi-am amintit că am citit mai demult o anectoda care spunea cam așa:

Era odată un bărbat educat, care avea un venit bun, o vilă, curte, livadă, o mică fermă și o familie sănătoasă, dar care era tare amărât pentru că locuia în casa cu soacra, soția și cei trei copii. I se părea că nu mai are aer în casă și că viața de familie e un calvar. Auzind că psihologul te poate vindeca de amar și îți poate readuce liniștea, s-a hotărât să încerce. Ajuns la cabinet, psihologul l-a întrebat care este problema, iar omul a început să își verse năduful. Psihologul l-a ascultat cu atenție și la finalul sedintei i-a spus să bage în casă porcul, o capra și cinci găini pe care le avea prin ogradă, dupa care l-a programat la o altă consultație. După o săptămână, omul a ajuns la cabinet cu nervii întinși la maxim. A început să își verse amarul și sa amenințe, iar la finalul ședintei psihologul i-a spus că terapia a luat sfârșit și că tot ce are de făcut este să scoată toate animalele din casă și se va fi vindecat.

Lăsând la o parte gluma, sigur că întotdeuna se poate și mai rău. Dacă ar fi să comparăm situația din România cu cea din țări sărace, strict în ceea ce privește accesul la educație, am constata că stăm foarte bine. Dacă ar fi să comparăm situația actuală a educației în România cu cea de acum 50 sau 100 de ani, din nou am constata că stăm mult mai bine. Nici nu știu dacă generația de azi ar avea capacitatea de a merge pe jos kilometri întregi până la școală, de a învăța în frig sau la lumânare și de a avea rezultate școlare bune și chiar uimitoare în aceste condiții. E suficient să îi întrebăm pe părinții sau pe bunicii noștri cum le-au fost anii de școală pentru a constata că realitatea prezentată în film a fost, cel puțin în parte, și realitatea lor.

 Bineînțeles ca nu este o soluție să ne comparăm cu țări care stau mai rău și să ne culcăm pe o ureche, e condamnabil că în secolul 21 încă mai există asemenea probleme: nenorocul de a te fi născut femeie, fapt care îți îngrădește dreptul la educație, săracia, lipsa școlilor pe distanțe mari, condiții insalubre în școli, traumele trăite de frații mai mari nevoiți să renunțe la școală pentru a putea întreține familia.

Cu toate acestea, speranța, o caracteristică unica a omului, este cea care îi face pe oameni să meargă mai departe și să își depășească condiția. Bătrâni care învață să scrie de la nepoții lor, femei care își reiau cursurile la vârsta adultă, oameni care devin dascăli din dorința de a se întoarce în locurile în care s-au născut, unde nu au avut acces la educație, pentru a împărtăși din cunoașterea cu greu dobândită.

Majoritatea celor care iau cuvantul în film sunt de acord că educația îi scapă de săracie. Educația contează pentru că e bogăție.

Cristiana Bălăceanu, Profesor Limba Engleză Cambridge, Școala Primară Montessano

Ianuarie 2021