Workshop pentru părinți cu Domnica Petrovai, 21 septembrie.
Vă invităm pe 21 septembrie la primul workshop pentru părinți susținut la Montessano de Domnica Petrovai, psiholog și psihoterapeut, la care vom discuta despre cum creștem un copil cu empatie și compasiune față de el și ceilalți în momente de disconfort și conflicte în relații. Cum să îl ajutăm să le gestioneze și să le depășească.
Să privim, deci, conflictele, dincolo de disconfortul specific, ca o cale de a exersa și evolua în relațiile cu copilul nostru și ale lui cu cei din jur.
Cum să reacționăm când copilul nostru trăiește un disconfort în relația cu noi sau cu prietenii, colegii săi?
Cum vorbim cu copilul când noi simțim tristețe, furie sau frică, îngrijorare?
Cum îl protejăm?
Ce facem când, din cauza oboselii sau a stresului, ridicăm tonul la el, îl criticăm sau îl ignorăm?
Despre Domnica Petrovai
Psiholog clinician și psihoterapeut cognitiv-comportamental, Domnica Petrovai, fondatoarea MIND EDUCATION HEALTH, lucrează cu pasiune în domeniul promovării sănătății emoționale de 20 de ani. Domnica este căsătorită și are două fetițe. De aici provine specializarea și interesul deosebit pentru armonizarea relației de cuplu, cât și conștientizarea importanței dezvoltării continue a părinților pentru a răspunde nevoilor copiilor lor.
Președintă a Asociației de Psihologia Copilului și Adolescentului din România și formator în cadrul Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie, Domnica Petrovai este acreditată în programul de formare Triple P – Positive Parenting Program – al Universității din Queensland, Australia, și autor de ghiduri, articole și cărți de specialitate, printre care Cum îi ajutăm pe copii să meargă fericiți la școală? Ghid practic pentru învățători (Ed. Miniped, 2013) și Pentru un copil sănătos emoțional și social: ghid practic pentru educatorul care construiește încredere (Ed. V&I Integral, 2012).
Vă invităm să citiți mai multe detalii despre Domnica Petrovai aici: http://www.mindeducation.ro/
Detalii Workshop
21 Septembrie 2016 orele 18.30-21.00
Locație: Montessano – Gradinita Scoala, Str. Parfumului nr 9, Sector 3, București
Pentru părinții din Comunitatea Montessano avem pret special: 70 lei/persoană (140 lei pentru cuplu mama+tată).
Înscrieri: Pentru detalii puteți suna la 0728188256.