Copilul este o ființă unică și are nevoie să fie văzut așa cum este el, o individualitate care se construiește puțin câte puțin, în urma experiențelor trăite și a mediului în care este expus. Este important să-i oferim resursele necesare, să observăm direcția în care își dezvoltă spiritul, cu grijă față de etapa de dezvoltare în care se află, să-l ghidăm ”să facă singur” pentru a se construi pe sine și a-și dezvălui propriul potențial.

            Activitățile de Viață practică reprezintă lucrurile practice, cu scop, din viața de zi cu zi, pe care copiii le observă la adulți și sunt realizate pentru a dobândi ordine, concentrare, coordonare și independență. Un copil independent s-a eliberat de constrângeri, știe ce vrea să facă, este capabil să se descurce sigur și poate face propriile alegeri libere cu încredere, pentru că nu există libertate și disciplină fără independență.

Maria Montessori era de părere că nu trebuie să separăm mintea de corp (intelect și mișcare) ci că educația și învățarea trebuie să meargă mână în mână cu mișcarea, iar mișcarea este parte a învățării (expresia vieții practice). Maria Montessori și-a dat seama că aceste activități sunt importante pentru copil și din alt punct de vedere decât igiena, curățenia. Scopul activităților de la Viață practică este de a ajuta copiii în procesul de adaptare, ajută la integrarea în cultură. Materialele sunt create astfel încât să îl ajute pe copil în dezvoltarea sa naturală, răspund nevoilor de dezvoltare ale copilului (nevoia de independență, de repetiție, de muncă și concentrare) și anumitor perioade senzitive (rafinarea și coordonarea mișcărilor,ordinea și comportamentul social).

            Activitățile de Viață practică ajută copilul:

• Să se adapteze la timpul și mediul în care trăiește, să se descurce cu activitățile din jur, integrate cultural (de exemplu în China copiii învață să mănânce cu bețișoarele, noi folosim tacâmurile). Sugestii
• Să se orienteze mai bine în spațiu prin conectarea cu activitățile din spațiul înconjurător, precum hrănitul animalelor, udatul plantelor, șters praful, aranjarea obiectelor din mediu, etc. Copilul învață să se orienteze trecând prin fiecare colț al mediului, descoperindu-l cu încredere pentru satisfacerea propriilor nevoi.
• Să-și controleze și coordoneze mișcările. Activitățile practice au un scop precis și sunt formate din mai multe mișcări, care îl ajută pe copil sa-și dezvolte motricitatea fină/grosieră. De exemplu, copilul experimentează echilibrul prin mersul pe linie, iar prin repetarea activității poate stăpâni motricitatea grosieră. Activitățile de turnare a apei sunt un exercițiu bun pentru controlul mâinii, coordonarea mână-ochi.
• Să devină independent pentru că învață să exerseze toate activitățile prin care are grijă de el însuși: cum să se spele pe mâini, cum să-și toarne singur apă atunci când îi este sete, cum să deschidă și să închidă un nasture atunci când vrea să se îmbrace/dezbrace, etc.
• Să devină un membru al comunității. Participă activ la îngrijirea mediului: șterge geamurile, udă  florile, mătură, așază masa, spală vasele, etc.
• Să respecte regulile sociale, exersând cum să se comporte în societate și să fie independent în relațiile sociale dezvoltate. Exercițiile de ”grație și curtoazie” îl ajută să înțeleagă: cum salutăm, cum strănutăm/suflăm nasul, cum deschidem/închidem o ușă, cum ne așezăm, cum așteptăm, cum intervenim într-o discuție, etc..
• Să-și dezvolte voința pentru că le oferă posibilitatea de a alege și de a lua decizii: pot alege să toarne apă sau boabe, pot alege ce flori să pună în vază (prin aceste situații își exersează puterea dorinței).
• Să-și satisfacă nevoia de a lucra pentru a fi parte integrantă din mediul în care trăiește, să-și dezvolte independența.
• Să-și dezvolte puterea de concentrare, pentru că activitățile sunt interesante pentru copii, sunt centrați pe pașii pe care este nevoie să-i urmeze pentru a duce la bun sfârșit activitatea. Copilul repetă o activitate concentrându-se din ce în ce mai mult, până ajunge la perfecționare.
• Să absoarbă și să redea ulterior succesiunea mișcărilor prezentate. Având în vedere că activitățile de Viață practică sunt prezentate de la grupa de 0-3 ani, copilul dispune de mintea absorbantă care joacă un rol foarte important în procesul de învățare.

” Conceptul filosofic care stă la baza acestor cuceriri succesive a independenţei este acesta: omul îşi obţine independenţa prin efort. Să fii capabil să faci ceva fără ajutorul altcuiva: aceasta este independenţa. Dacă ea există, copilul poate progresa rapid; iar dacă nu există, progresul lui va fi lent. Cu  aceste idei prezente în minte, putem vedea cum trebuie tratat copilul: ele ne oferă un ghid folositor pentru cum să acţionăm în raport cu el. Cu toate că înclinaţiile noastre naturale se îndreaptă către a ajuta copilul în strădaniile lui, filosofia aceasta ne învaţă să nu dăm niciodată un ajutor mai mare decât este absolut necesar. Copilul care vrea să meargă singur trebuie lăsat să încerce, pentru că ceea ce întăreşte orice capacitate în procesul de dezvoltare este exerciţiul, iar exerciţiul este necesar şi după ce s-a dobândit abilitatea de bază.[…]. De îndată ce s-a ajuns la independenţă, adultul care continuă să ajute devine un obstacol.”[1] Maria Montessori – ”Mintea absorbantă”.

Această responsabilitate pe care ei o capătă în urma lucrului cu materialele de la Viață practică îi ajută să-și dezvolte forța propriului caracter, iar adultul are responsabilitatea de a-i pregăti un mediu cu obiecte de dimensiuni adecvate pentru nivelul de creștere al copilului, cu obiecte reale și să realizeze conexiunea copilului cu mediul, fiind un model pentru copii, în orice activitate desfășurată.

” Copilul observă lucrurile cu pasiune şi este atras de ele: dar, mai presus de toate, e atras de acţiunile adultului pentru a le cunoaşte şi pentru a le reproduce. Acum, adultul ar putea avea, din acest punct de vedere, un fel de misiune: aceea de a fi un inspirator al acţiunilor copilului, o carte deschisă în care copilul citeşte instrucţiunile propriilor sale mişcări şi din care învaţă ceea ce îi este necesar pentru a acţiona bine.”[2] Maria Montessori – ”Secretul copilăriei”

            În momentul în care copilul ia contact cu Aria de senzorial este pregătit din punct de vedere al coordonării mișcărilor, motricității fine, independenței și concentrării de la aria de Viață Practică. Copilul a căpătat încredere și siguranță în acest mediu, deci poate răspunde oricăror cerințe venite din partea copiilor sau adultului.

            Simțurile sunt ca o punte între organism și mediu, care ne ajută să supraviețuim, ele ne ajută să reperăm pericolele din jurul nostru. Simțurile pregătesc ordinea și claritatea din mintea noastră, care ajută la clasificarea ideilor și organizarea informațiilor primite din mediu, de aceea este important să-i oferim copilului posibilitatea experimentării tuturor simțurilor.

În perioada 0-3 ani copilul absoarbe, prin simțuri, impresii din mediu cu ajutorul minții absorbante, el nu are nevoie de materiale senzoriale. În următoarea perioadă, 3-6 ani, impresiile devin mai puternice, intervine nevoia de a clasifica mai mult, de a le pune în ordine, își dezvoltă voința și memoria și încep să facă distincția între informațiile primite accidental și cele esențiale.

Scopul materialelor senzoriale vizează rafinarea simțurilor, clasificarea și categorizarea percepțiilor. Materialele dau informații concrete asupra unor principii ale lumii exterioare, ajută copilul să aibă o viziune mai clară despre mediul în care trăiește, acționând ca niște chei pentru lume.

” Materialul nostru senzorial asigură un fel de ghid pentru observaţie, întrucât el clasifică impresiile pe care fiecare simţ le poate recepta: culori, sunete muzicale, zgomote, forme şi mărimi, senzaţii tactile, mirosuri şi gusturi. Indubitabil, aceasta este tot o formă de cultură, pentru că ea ne face să acordăm atenţie atât nouă înşine, cât şi mediului înconjurător. Nu mai puţin decât vorbitul şi scrisul, ea este una dintre formele de cultură care perfecţionează o personalitate şi îi îmbogăţeşte capacităţile naturale.”

[1] Maria Montessori, Mintea absorbantă, cap.14

[2] Maria Montessori, Secretul copilăriei, pag. 95