Noțiunea de libertate este esențială în gândirea Mariei Montessori. Ea este convinsă că fiecare copil poarta cu sine propriul proiect, propria schemă de dezvoltare, care nu se poate realiza decât dacă el evoluează liber, dacă își alege activitățile răspunzând unei intuiții.
Nu este vorba despre o libertate totală, fară limite, ci de una care se construiește treptat în fiecare copil. Acordarea libertății fară un cadru bine organizat ar fi mai gravă decât absența libertății în sine. Copilul care poate face tot ce dorește nu este liber, este prizonier al singurătății. Copilul liber este acela care evoluează în propriul ritm, într-un mediu ce îl protejează cu ajutorul unor limite, care să-l ajute să devină autonom și responsabil de acțiunile sale. Respectarea regulilor este esențială, iar acestea au nevoie să fie clar definite și să rămână ferme. Copilul are nevoie să-și reamintească faptul că „libertatea fiecăruia se încheie acolo unde începe a celorlalți”.
Libertatea și disciplina fără reguli bine stabilite crează haos și poate duce la o revoltă împotriva persoanelor responsabile de dezvoltarea copilului. Fără reguli nu ar exista echilibru în comportament și siguranță.
În mediul Montessori libertatea nu se acordă în funcție de dorință, ci în funcție de nevoi: dacă un copil e de mult sau de puțin timp în grup, de vârsta lui, de starea de sănătate și de spirit etc. În toți există dorința naturală de a se dezvolta, de a crește, de a merge mai departe în viață, acest lucru se urmărește și în creșterea unui copil și în educația lui.
Pentru a atinge libertatea și disciplina în Montessori, trebuie urmați niște pași:

1. Munca – copilul are nevoie de lucruri făcute cu un scop, care îi sunt date pas cu pas o dată cu prezentările.
2. Concentrarea – vine o dată cu înțelegerea lucrului pe care îl face, pentru că există posibilitatea să tot repete, deci poate ajunge la un nivel mai mare de concentrare și înțelegere profundă a muncii depuse.
3. Împlinirea – sinele este satisfăcut când reușește să îndeplinească sarcinile propuse, deci stima de sine crește o dată cu munca.
4. Voința – fără ea copilul nu poate atinge disciplina interioară, ea fiind necesară și pentru autocontrol; o dată cu libertatea de a decide asupra lucrurilor pe care le face, copilul dobândește și o mai bună motivație pentru a învăța și a se dezvolta.
5. Alegeri reale sau conștiente – copilul nu face ceva doar din curiozitate, pentru că materialul e drăguț sau atractiv, sau pentru că e impus de cineva, ci voluntar (știe ce vrea).
6. Independența – copilul s-a eliberat de constrângeri, pentru că știe ce vrea să facă, alege liber și e capabil să se descurce singur; toate acestea duc la libertate și autodisciplină (control al impulsurilor), pentru că nu există libertate și disciplină fără independență.

Libertate și limitări
Exemple practice despre unde și când se acordă libertate în mediul Montessori:
Libertatea alegerii activității – copilul poate să-și aleagă o activitate care i-a fost prezentată, pe care a văzut-o (când a asistat la o prezentare a altui copil) sau un alt copil mai mare îi prezintă acea activitate. La început adultul îl direcționează concret, pentru că nu vă ști ce să aleagă din atâtea variante (prea multe alegeri fac copilul să devină confuz, să nu știe ce vrea). Limite: nu pot alege totul sau mereu, pentru că ori lucrează deja cineva cu acel material, ori nu i-a fost prezentat încă, ori nu folosesc materialul corespunzător (atunci este nevoie de o activitate de grație și curtoazie ca să-și reamintească cum se mânuiesc obiectele, unde și pentru ce se folosesc etc.). Responsabilitatea e că materialul trebuie pus mereu la loc.

Copilul poate să lucreze cu un material cât de mult dorește pentru a atinge nivelul maxim de concentrare și motivare. Limite: când de fapt nu lucrează sau lucrează necorespunzător (nu face ce trebuie, nu e atent, nu se concentrează când lucrează, e distras de altcineva/altceva).

Libertatea de a lucra individual sau colectiv – fiind în perioada senzitivă pentru relații sociale, adesea copiii își doresc să lucreze colectiv (în mediu există multe materiale cu jocuri și exerciții care se pot face individual sau colectiv, cu 2-3 copii), însă pentru a se putea întâmpla acest lucru în bune condițîi atât pentru ei, cât și pentru ceilalți sunt recomandate multe activități de grație și curtoazie înainte, pentru a ști: cum să întrebe atunci când vor să invite un coleg să lucreze împreună, cum să răspundă dacă nu vor să lucreze cu cineva, cine are voie să lucreze împreună, cum se desfășoară activitățile în grupuri mici etc. Limite: când îi deranjează pe ceilalți, când folosesc materialul necorespunzător, când se produce prea mult zgomot.

Libertatea de mișcare – este strâns legată de procesul de învățare, pentru că au posibilitatea de a se mișca prin mediu, de a fi activi, de a explora. Limite: în Montessori disciplina nu înseamnă ca un copil să stea cuminte, să nu se miște, să nu pună mâna, copiii se pot mișca prin mediu, atâta timp cât nu-i deranjează pe ceilalți (contează modul în care o fac).
„Până acum toți educatorii au considerat mișcarea și sistemul muscular ca ajutoare pentru respirație sau pentru circulație sau ca mijloace pentru clădirea forței fizice. Dar, în noua noastră concepție, mișcarea este văzută ca având o mare importanță în însăși dezvoltarea mentală, cu condiția ca acțiunea care se execută să fie conectată cu activitatea mentală în desfășurare. Ambele, creșterea mentală și spirituală, sunt stimulate de aceasta, fără de care nici progresul maxim, nici sănătatea maximă (vorbind de minte) nu pot exista.”

Libertatea de a comunica – pentru că se află în perioada senzitivă pentru limbaj, copilul are nevoie de comunicare (să asculte și să fie ascultat). Limite: să nu-i deranjeze pe ceilalți, să vorbească mai încet, poate lua o pauză, jocul liniștii, activitățile de grup (copilul nu vorbește, ascultă, își așteaptă rândul- parte a procesului de comunicare: când vorbește/ascultă).

Libertatea de a gândi, de a observa, de a medita – copiii nu sunt obligați să lucreze, să fie activi, pot să observe un coleg care lucrează, să citească, să se uite pe geam sau pur și simplu să stea. Limite: pentru acest lucru e nevoie de multă observare din partea adultului, pentru a înțelege starea sau nevoia copilului: dacă este o nevoie reală de pauză sau e o problemă, se întâmplă ceva sau este un ritm normal de dezvoltare.

Libertatea de a se alătura sau nu unei activități de grup – copilul este liber să aleagă dacă vrea să participe sau nu la o activitate de grup, poate să-și continue activitatea începută anterior sau poate să facă altceva, atâta timp cât respectă nevoile celorlalți. Limite: o dată luată o decizie, trebuie s-o respecte – dacă nu vor să participe și apoi se răzgândesc, nu pot să intre și să se întoarcă în mod constant – ori așteaptă până se termină activitatea, ori vor participa data viitoare. Deci, limitările sunt în timp (trebuie să se decidă la momentul potrivit), dar și în spațiu (dacă trebuie să meargă acasă, atunci va putea participa cu altă ocazie).

Concluzii
Adulții sunt gardienii acestor libertăți și limite, însă copiii trebuie lăsați să-și asume responsabilități, pentru a-și construi stima de sine și încrederea în forțele proprii. Libertatea este cea care produce responsabilitate (pentru sine și pentru ceilalți) și duce la construirea sinelui, pentru că prin stabilirea și respectarea unor reguli foarte clare copilul știe foarte clar încă de la început ce se așteaptă de la el.
În cazul exceselor de ambele părți pot apărea deviațîi de comportament: timiditate, lenevie, agresivitate, teamă, posesivitate etc.
„Libertatea fară reguli este că o pădure fară poteci, în care te poți rătăci foarte ușor!”

*Despre aceste aspecte se discută bilunar la Atelierele Montessano – urmăriți pagina de facebook pentru detalii.

Echipa Montessano